Pe o piață de peste 800 de camere, hotelul Privo mizează pe afaceri de 700.000 euro în primul an de
- Laurenţiu Mâță
- 26 iul. 2014
- 2 min de citit
Piața hotelieră din Târgu Mureș este într-un moment de creștere, atât din punct de vedere al investițiilor, cât și al numărului de turiști, gradul mediu de ocupare ajungând la 50%, a declarat, joi, Adina Plopeanu, general manager al hotelului Privo, la prezentarea oficială a acestuia.

''Pentru anul 2015 estimăm creșterea indicatorilor economici cu un procent de 12-15% pe care îi vom realiza prin consolidarea și standardizarea conceptului Privo, precum și promovarea la nivel național și internațional. Astfel, pentru 2015 mizăm pe o cifră de afaceri de 900.000 de euro, fără TVA. În următoarea perioadă intenționăm să facem un program de fidelizare. Deja suntem în tratative, am și semnat contractul, urmează să-l implementăm'', spune Adina Plopeanu.
Deschis la sfârșitul anului 2013 de Adina Plopeanu ca o afacere de familie, ansamblul hotelier Privo îmbină într-un mod original diferite spații de cazare, clasificate la patru și cinci stele, ca urmare a unei investiții de 7 milioane de euro. După deschiderea 'soft opening' din octombrie 2013, la deschiderea oficială hotelul are un grad de ocupare mediu de 45% și a devenit un reper pentru piața hotelieră din Târgu Mureș.
''Pentru anul 2014 ne propunem să realizăm un grad de ocupare mediu de 45% și o cifră de afaceri care să depășească 700.000 euro. Pentru primele 6 luni din 2014 am realizat o cifră de afaceri 318.000 de euro'', a arătat, la rândul său, Otilia Demian, Director of Business Development al ansamblului Privo.
Simbol al conceptului Privo, vizibil din toate spațiile interioare, Vila Csonka, în stil Secession marchează dialogul dintre vechi și nou. Celebrul artist fotograf Géza Csonka a construit la începutul secolului XX această casă, una dintre puținele clădiri Art Nouveau ale orașului. Restaurată în perioada 2011—2013, Vila Csonka reprezintă nucleul în jurul căruia a fost construit noul hotel și poate fi admirată din toate holurile interioare ale hotelului.
Dintre turiștii străini care preferă Privo cei mai mulți provin din Germania, Italia, Franța, Israel, Ungaria, Austria, Spania.
''Una dintre problemele acute ale dezvoltării hotelurilor în Târgu Mureș este lipsa evenimentelor cu caracter național și internațional. În afara congreselor de medicină nu avem evenimente deosebite și în perioada imediat următoare vom încerca să le creăm chiar noi. Cu sprijinul Primăriei, sperăm'', a precizat Alin Pop, consultant al Agil Hospitality.
Termenul de amortizare al investiției este de 20 de ani, perioadă în care proprietarii vor continua să își crească investițiile în personal, dotări, servicii noi adăugate pe zona de spa și de travel.
Hotelul Privo, cu o suprafață totală de 5.500 mp, a fost desemnat câștigătorul premiului ''Special Architectural Concept'', în cadrul Galei Premiilor de Excelență ce a avut loc pe 22 mai 2014. De asemenea, pe 12 iunie, Hotelul Privo a fost declarat câștigător la Viena, la concursul Life Challenge 66 — Fațada europeană a anului, la secțiunea proiecte nerezidențiale.
Comments