Weekend Liliac
- Ala Dumitrache
- 16 mai 2016
- 6 min de citit
Când am început să fac insinuări deloc subtile că vreau să merg cu singurul Rubicon din caravana de Jeep-uri, motivele mele au fost emoționale și feminine: e singura mașină roșie, are aspect de jucărie și pare cea mai “fun”. Ultimul argument mi-a fost confirmat când, în drum spre stână, Dan de la volan a ales orice mai puțin drumul convențional, am ascultat Iggy Pop la un volum pentru care în oraș riscam o amendă și printre râsete isterice, se mai auzea un “AU” când ne loveam de plafon în plin off-road. Tot weekendul trecut a fost plin de astfel de contraste fermecătoare, cu mâncare tradițională și vinuri din sticle cu design minimalist, vizita unei biserici vechi și cazarea într-un hotel de cinci stele, oameni din televiziune și soția lui nea Gheorghe. Totul grație Cramei Liliac.
Vineri, 7 mai, împreună cu oameni de presă și organizatori, am pornit la drum într-o coloană de mașini impozante cu destinația Târgu Mureș. Invitația se intitula “infotrip”, cu scopul de a descoperi Liliac – The Wine of Transylvania, acest “The” asumându-și, deloc modest, calitatea de a fi cel mai bun vin din regiunea cea mai plină de mister a României. Ne-am dat cu toții seama că urmează un weekend greu când deja la prima oprire s-au deschis și evaporat 3-4 sticle din gama Young Liliac, “să ne facă drumul mai tolerabil”, ca și când peisajele de primăvară târzie și confortul Jeep-urilor nu erau destul.
Am ajuns și dintr-unul din bulevardele principale ale “târgului” am virat pe o stradă numită sugestiv “Urcușului”, în al cărei capăt trona Privo – hotelul în care ne-am urcat rapid bagajele. Câteva poze mai târziu ne-am regrupat să ieșim la cină în oraș. Un bar simpatic din centru ne-a găzduit câteva ore de socializare intensivă, timidă la început, tot mai naturală pe măsură ce ne împrieteneam și cu vinurile Liliac.
Dimineața a început în forță cu un mic dejun infuzat cu nou și frumos: bufet suedez cu de toate, ca la hotelurile care se respectă, într-unul din cele mai spectaculoase și “de designer” spații în care mi-a fost dat să ajung, cu o stare de spirit de excursie cu clasa. Ni s-au împărțit tricourile cu inscripția “I love Liliac” – ceea ce abia câteva ore mai târziu a devenit o declarație complet adevărată - și am pornit spre cramă. Ne-a oprit în drum primarul satului Dedrad, un domn simpatic cu ochi albaștri, zâmbet sincer și povești de acum sute de ani, care ne-a făcut un scurt tur al centrului cultural și al bisericii. Liniștea amplificată doar de vântul care mângâia tufele sălbatice de liliac (o coincidența, desigur) și iarba înaltă a fost întreruptă de această gașcă de bucureșteni când domnul primar a scos o sticlă de vinars de prune. Ne-am bucurat ca niște copii în dimineața de Crăciun și ne-am amuzat nostalgic imaginându-ni-l pe primar; este obiceiul lui de când și-a început mandatul să verifice în fiecare dimineață agenda, să descopere sărbătoriții din sat și să meargă să-i felicite personal.
Câteva minute de condus mai târziu am descoperit pe deal, printre păsări numai bune de-o ciorbă și case bătrânești, una din cele mai tinere crame din România. Simona Mardale, director de marketing și vânzări s-a poziționat strategic sub logo-ul Liliac iar sub privirile a douăzeci și ceva de oameni de presă și întreruptă de poantele lui Virgil Ianțu, ne-a povestit despre “The Wine of Transylvania”.
- Parte a consorțiului austriac amb Wine Company, Crama Liliac a apărut în 2010.
- Îndrăgostit de România, austriacul Alfred Beck, la bază arhitect, a investit 7.5 milioane de euro în achiziționarea și cultivarea a 38ha de vie în regiunea Batoș (Mureș) și a 14ha în Vermes-Lechința (Bistrița-Năsăud), în dezvoltarea unității de vinificare, a facilităților de producție, ulterior în extinderea cramei și achiziția de noi echipamente.
- Cifra de afaceri pentru 2015 a fost de 750.000 euro iar așteptările pentru 2016 sunt de 1.5 milioane de euro.
- Capacitatea de producție a cramei este de 260.000 litri de vin și va fi atinsă în acest an.
- În 2015 s-au vândut 150.000 de sticle de Liliac, vedetele fiind Sauvignon Blanc gama premium, Rose Pinot Noir și Nectar.
- 80% din producție este destinată HoReCa, Liliac fiind listat în peste 400 de restaurante din țară, 10% este vândut prin retail tradițional și rețeaua IKA iar restul de 10% merge către export.
- Rețeta succesului vinurilor Liliac îmbină calitatea strugurilor românești, atenția dusă la paroxism cu care aceștia sunt crescuți și îngrijiți și expertiza a doi oenologi austrieci recunoscuți: Rudolf Krizan și Willi Opitz.
- Lista de vinuri Liliac numără: Fetească Albă, Fetească Regală, Pinot Gris, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Chardonnay & Pinot Gris, Rose Pinot Noir, Red Cuvée, Nectar of Transylvania, apoi linia Young Liliac: Fresh, Fruity și Rosé light 2015, cărora li se adaugă cele din Gama Private Selection: Merlot 2013, Pinot Noir 2013 și primul Orange Wine din România. Vedeta de necontestat a portofoliului este Titan Fetească Neagră 2013, care la 500lei/sticla este cel mai scump vin din România.
Paula ne-a arătat traseul vinului, de la strugure la mașinăriile super moderne de preluat, desciorchinat și procesat, la tancurile imense cu alură de nave spațiale și miros îmbătător, și până la sticla pe care ne-o deschide ospătarul în restaurant. Combinația de vechi și nou, fructul ale cărui calități depind atât de mult de pământ, ploaie, oameni și energia locului, împreună cu tehnologia de ultimă generație prin care acum se obține licoarea preferată a hedoniștilor de mii de ani încoace poartă o voluptate greu de descris.
Am convingerea că în spatele unui business fantastic stau oameni bine pregătiți și “workaholics” dar mai presus de toate, pasionați și cu o mare conștiență a imaginii de ansamblu. Asta se simte în atenția cu care am fost tratați, strălucirea care nu poate fi falsificată din ochii fiecăruia din echipa Liliac – mândru că lucrează pentru acest “brand” – și relaxarea cu care își propun profitul, calitatea vinului fiind prioritatea principală. Cum spunea Paula, domnul Beck își dorește ca orice sticlă deschide, să îi placă la nebunie. Pentru că investitorul austriac s-a îndrăgostit întâi de regiunea Batoș și abia apoi de ideea de a face business aici, am urcat printre vii și peisaje atât de frumoase că nu-mi puteam șterge zâmbetul tâmp de pe față, până la stâna lui nea Gheorghe. Căci nu există nimic mai autentic decât experiența de a cunoaște ciobanul locului.
Timpul petrecut aici, destul de scurt sub presiunea norilor amenințători, a marcat pentru mine o serie de prime dăți pentru care sunt recunoscătoare: prima dată la o stână, prima discuție cu un cioban – despre București, facebook și climă, cea mai bună slană și de departe cea mai bună brânză. Tot pentru prima oară am mâncat și balmoș, o mâncare - creație a ciobanilor în transhumanță - făcută din mălai, unt, caș și telemea care sunt convinsă că ar forma cozi lungi la festivalurile de stradă din capitală. Vinul Liliac alb, sec, ușor parfumat și rece a încețoșat paharele și doar un pic din percepția mea romanțată despre viața la țara.
Tunete, fulgere și o grindină de proporții biblice ne-au gonit de la stână, doar ca să găsim adăpost în alt loc aproape suprarealist conceput de Liliac. The Lodge este o cabană de lemn cu design modern - undeva la granița românesc-californian-toscan - pe un mic platou înconjurat de viile cramei. A urmat un curs intensiv ținut de Diana Pavelescu, secretarul general al Asociației Degustătorilor Autorizați din România, despre vinuri în general și în paralel, degustarea întregii game de vinuri Liliac. Toate asociate cu gulaș, clătite și vizita lui Răzvan, un localnic de 27 de ani care a făcut din dulcețuri și zacuscă un business impresionant (îi găsiți produsele pe rafturile megazinului de la colț, știți voi care), angrenând în producție săteni și materie primă din zona Mureșului. Momentul culminant a fost apariția lui Victor Ciupercă, director general amb Holding și unul din cei mai calzi și calmi oameni pe care-i cunosc, purtând în brațe platouri de căprioară, mistreț și rață, gătite chiar de el. Paharul de Pinot Noir private selection, rața cu doar o idee de dulceață de la Răzvan și discuțiile cu noi prieteni în lumina soarelui care apunea spectaculos, sunt o amintire pe care o voi purta cu mine mult timp.
Ziua plină s-a încheiat câteva ore mai târziu înapoi la Privo, unde înainte de a ne aduna în restaurant pentru încă niște vin și brânzeturi, ne-a fost prezentată crama hotelului. Cu 315 etichete și peste 5000 de sticle, un restaurant gourmet și personal exemplar, Privo își poartă demn titlul de “Best Luxury Design Hotel”, obținut în 2015 la World Luxury Hotel Awards din Hong Kong. Un loc bucuros să recomande oaspeților din toată lumea vinurile premium produse local de o cramă mică numită Liliac, așa cum ni s-a povestit că a făcut-o un ospătar efervescent, neștiind că vorbește chiar cu Alfred Beck.
Ăsta e, dincolo de marketing și imagine, efectul Liliac: când întâlnești un produs românesc excelent, te bucuri, îți vine să țipi sus și tare cât de bun e, îi devii ambasador peste tot unde mergi și îţi activează acel gen de mândrie sănătoasă de care avem atât de mare nevoie.
Sursa foto: Gabriel Crisan
Comments