top of page
CONFERINTA 2024 GASTRONEXT.jpg

Au fost puse bazele scolii profesionale duale, pentru industria hoteliera si gastronomica din Brasov

Reprezentanţii principalilor operatori din domeniul HoReCa din Braşov, ai Camerei de Comerţ şi Industrie Brasov, ai Ministerului Educaţiei ai Inspectoratului Şcolar al Judeţului Braşov ai Federatiei Industriei Hotelierie din Romania, precum şi ai Colegiului Tehnic Maria Baiulescu s-au reunit marti, 10 ianuarie, la sediul unităţii de învăţământ, pentru a pune la punct detaliile privind înfiinţarea a trei clase de profesionale în domeniul turism-alimentaţie publică la colegiul amintit. Aceste clase, a anunţat unul din organizatorii evenimentului, consilierul local si presedintele al Asociatiei pentru Promovare si Dezvoltare Turistica a Judetului Brasov, Cristian Macedonschi, urmează a funcţiona în sistem dual după model german, având în vedere succesul înregistrat de Şcoala Profesională Germană Kronstadt. El a precizat că pentru acest an şcolar se doreşte înfiinţarea la Colegiul Tehnic Maria Baiulescu a trei clase profesionale, una pentru calificarea în meseria de bucătar, alta pentru calificarea în meseria de ospătar, iar a treia pentru calificarea în meseria de cameristă. „Este un prim pas, pentru că, având în vedere numărul mare de solicitări din partea agenţilor economici din domeniul industriei turismului din Braşov, precum şi disponibilitatea acestora în susţinerea proiectului, în anii următori este posibil ca numărul de clase să crească”, a explicat Macedonschi.

De altfel, dorinţa de implicare a agenţilor economici în acest domeniu a fost apreciată de inspectorul general adjunct al judeţului Braşov, Mirela Blemovici, care a afirmat că „fără implicarea agenţilor economici, nu se poate dezvolta acest gen de învăţământ. Este important ca imaginea şcolii profesionale să fie promovată, atât în Braşov, cât şi în alte judeţe”.


Cereri pentru 63 de bucătari, 59 de ospătari şi 43 de cameriste


Colegiul Maria Baiulescu din Braşov are deja experienţă în calificarea tinerilor în meserii din domeniul HoReCa. „În urmă cu doi ani, am înfiinţat o clasă în domeniul turism alimentaţie publică, în activitatea de formare implicându-se cei doi agenţi economici din Braşov Hotel Kolping si Hotel Kronwell. În momentul de faţă, pentru specializările din acest domeniu, dispunem de două săli pentru alimentaţie publică, una de servire şi un mini-laborator de alimentaţie. La întâlnire au participat reprezenentanţi de la aproximativ 22 de firme din domeniul hotelier şi alimentaţie publică, care, deocamdată verbal, au solicitat un total 165 de locuri, dintre care 63 pentru calificarea în meseria de bucătar, 59 pentru meseria de ospătar şi 43 pentru calificarea în meseria de lucrător hotelier (cameriste – n.r.). Urmează ca până în data de 12 ianuarie aceştia să ne transmită şi solicitările scrise în acest sens, după care vom depune la Inspectoratul Şcolar al Judeţului Braşov documentaţia privind planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2017-2018. Este vorba de clase ce de şcoală profesională, pentru că în momentul de faţă nu este aprobată metodologia privind desfăşurarea învăţământului dual”, a explicat directorul Colegiului Tehnic Maria Baiulescu, Lavinia Butnariu. Ea a afirmat că cifrele de şcolarizare pentru anul şcolar care va începe în toamnă vor fi supuse analizei Consiliului de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic din cadrul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Braşov, apoi aprobării Consiliului de Administraţie al IŞJ după care documentaţia va fi transmisă Ministerului Educaţiei spre aprobare. Potrivit reglementărilor în vigoare, o clasă profesională trebuie să aibă minim 20 de elevi şi maxim 30.


Reglementările privind învăţământul dual ar putea fi aprobate în scurt timp


Coordonatorul pentru Regiunea Centru a Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT) din cadrul Ministerului Educaţiei, Gabriel Radu, a precizat că, după ce a fost adoptată Ordonanţa de Urgenţă privind învăţământul dual, dar mai trebuie aprobată metodologia specifică în acest sens. „În şedinţa de Guvern din cursul acestei săptămâni ar trebui să se definitiveze organizarea Ministerului Educaţiei, după care se poate supune aprobării metodologia privind învăţământul dual”, a declarat reprezentantul Ministerului Educaţiei. El a precizat că şi potrivit metodologiei aflate în stadiul de proiect, încă nu se poate vorbi despre un sistem dual „pur”, există câteva constrângeri: „noi ne adresăm elevilor care au terminat ciclul gimnazial, aceştia fiind încă în perioada de 10 ani în care învăţământul este obligatoriu. În aceste condiţii apare o constrângere, pentru că nu se poate încheia un contract de ucenicie ci doar unul de practică. În statele în care acest sistem este consacrat, această formă de învăţământ începe după ce se termină învăţământul obligatoriu”. Pe de altă parte, el prezentat şi câteva prevederi ale metodologiei privind sistemul dual, precizând că în unele situaţii s-au folosit măsuri aplicate la Şcoala Profesională Kronstadt.


„Un aspect important în ceea ce priveşte sistemul dual este că din Consiliile de Administraţie ale Şcolilor fac parte reprezentanţi ai agenţilor economici care sunt implicaţi în proiect, ai părinţilor, ai consiliilor locale şi primăriilor”. În ceea ce priveşte activitatea educaţională, el a afirmat că în proiectul metodologiei se prevede ca în primul an, practica de specialitate să aibă o pondere de 20%, în al doilea an de 58%, iar în al treilea an de 72%.

Pe de altă parte, sistemul dual presupune şi unele obligaţii din partea agenţilor economici care, pentru fiecare elev pe care îl formează trebuie să asigure o bursă egală cu cea primită de tinerii care urmează cursurile şcolilor profesionale, care acum este de 200 de lei/lună. Radu Gabriel a mai spus că, deocamdată, cele trei clase noi de la Colegiul Tehnic Maria Baiulescu vor fi în sistemul şcolilor profesionale, urmând a fi transformate în clase „duale” după ce vor intra în vigoare reglementările legale.

Brasovul, care de ani de zile este lancea turismului romanesc, fiind o destinatie a celor patru anotimpuri, fara sezonalitate, are nevoie mai mult decat oricand de o scoala de formare profesionala care sa corespunda atat cererii cat si exigentei ceruta de agentii economici din domeniu. O astfel de formare profesionala se poate realiza numai intr-un parteneriat public-privat in care toti actorii sa colaboreze in pregatirea tinerilor specialisti din domeniu.


Comments


Top Hospitality Videos

Top Hospitality Videos

Top Hospitality Videos
Se caută videoclip...
Toate categoriile
Toate categoriile
Educatie
Entertainment
Music
NEWS
People & Blogs
Ramada by Wyndham Slatina Parc a ales sistemele de apa Celli.
00:00
Redă videoclipul

Ramada by Wyndham Slatina Parc a ales sistemele de apa Celli.

Top Hospitality
Curs VIDEO - Primul meu Food Truck
04:39:43
Redă videoclipul

Curs VIDEO - Primul meu Food Truck

Laurențiu Mâță
Chef Cezar Munteanu pregateste 2 retete de Halloween! Placinta de dovleac si Risotto cu dovleac 🎃
15:15
Redă videoclipul

Chef Cezar Munteanu pregateste 2 retete de Halloween! Placinta de dovleac si Risotto cu dovleac 🎃

TRU food
CELLI la Casa Boierului Din Deal
04:57
Redă videoclipul

CELLI la Casa Boierului Din Deal

Top Hospitality
LIFESTYLE - invitat Daniela Ruse | 10 Iunie 2021
21:47
Redă videoclipul

LIFESTYLE - invitat Daniela Ruse | 10 Iunie 2021

DOTTO TV
Premiat la Cupa Marea Neagră în Artă Culinară, Adrian Eduard Ionescu, la Actualitatea LIVE
00:00
Redă videoclipul

Premiat la Cupa Marea Neagră în Artă Culinară, Adrian Eduard Ionescu, la Actualitatea LIVE

Facebook page
Cupa Marea Neagra in Arta Culinara 2021
03:26
Redă videoclipul

Cupa Marea Neagra in Arta Culinara 2021

Antena 3
MAREA REDESCHIDERE HORECA LITORAL 2021
00:00
Redă videoclipul

MAREA REDESCHIDERE HORECA LITORAL 2021

RESTO
Top Culinary Trends 2016 - Interviuri
00:00
Redă videoclipul

Top Culinary Trends 2016 - Interviuri

Top Hospitality
Cum a fost la Street Food City, editia 2018
00:00
Redă videoclipul

Cum a fost la Street Food City, editia 2018

Top Hospitality
Cofetar în Romania, cu Flavian Dobre
00:00
Redă videoclipul

Cofetar în Romania, cu Flavian Dobre

pe-plus.ro
Despre sushi, cu chef Vova
00:00
Redă videoclipul

Despre sushi, cu chef Vova

pe-plus.ro
Interviu Chef John Menumorut - Owner Big John Food Truck & Lab
00:00
Redă videoclipul

Interviu Chef John Menumorut - Owner Big John Food Truck & Lab

pe-plus.ro
Demonstratia culinara facuta de catre Chef Adrian Hadean la Taste Ambassadors  #Tasteambassadors2016 #TopHospitality #TrendsByHRB #ABCPTH #RevistaProgresiv  © -  Asociatia Bucatarilor si Cofetarilor Profesionisti - Top Hospitality | Trends by HRB | T
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara facuta de catre Chef Adrian Hadean la Taste Ambassadors #Tasteambassadors2016 #TopHospitality #TrendsByHRB #ABCPTH #RevistaProgresiv © - Asociatia Bucatarilor si Cofetarilor Profesionisti - Top Hospitality | Trends by HRB | T

Chefs Network - Romania
Interviu cu Catalin Jernoiu, chef executiv BistroMar
00:00
Redă videoclipul

Interviu cu Catalin Jernoiu, chef executiv BistroMar

pe-plus.ro
Motivele care stau in spatele succesului OSHO
00:00
Redă videoclipul

Motivele care stau in spatele succesului OSHO

pe-plus.ro
ICEP Hotel School – formare profesională în Ospitalitate
02:50
Redă videoclipul

ICEP Hotel School – formare profesională în Ospitalitate

pe-plus.ro
Cum se poate revitaliza breasla bucatarilor
00:00
Redă videoclipul

Cum se poate revitaliza breasla bucatarilor

pe-plus.ro
Demonstratia culinara - Chef Catalin Jernoiu la Taste Ambassadors
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara - Chef Catalin Jernoiu la Taste Ambassadors

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara facuta de catre Chef Giuseppe Ipsaro Pas...
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara facuta de catre Chef Giuseppe Ipsaro Pas...

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara facuta de catre Chef John Menumorut  la Taste Ambassadors powered by Tabasco & www.parmafood.ro  #Tasteambassadors2016 #TopHospitality #TrendsByHRB #ABCPTH #RevistaProgresiv  © -  Asociatia Bucatarilor si Cofetarilor Profesionis
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara facuta de catre Chef John Menumorut la Taste Ambassadors powered by Tabasco & www.parmafood.ro #Tasteambassadors2016 #TopHospitality #TrendsByHRB #ABCPTH #RevistaProgresiv © - Asociatia Bucatarilor si Cofetarilor Profesionis

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara facuta de catre Chef Ana Consulea  la Ta...
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara facuta de catre Chef Ana Consulea la Ta...

Chefs Network - Romania
Demonstratie culinara | sashimi by Chef Vova / Curnic Vladimir
Executive Chef la YOSHI Sushi & Teppanyaki Floreasca
Demonstratie culinara executata in cadrul evenimentului TASTE AMBASSADORS 2016
00:00
Redă videoclipul

Demonstratie culinara | sashimi by Chef Vova / Curnic Vladimir Executive Chef la YOSHI Sushi & Teppanyaki Floreasca Demonstratie culinara executata in cadrul evenimentului TASTE AMBASSADORS 2016

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara facuta de catre Chef Razvan Alexandru la...
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara facuta de catre Chef Razvan Alexandru la...

Chefs Network - Romania
Sous-Vide Workshop
00:00
Redă videoclipul

Sous-Vide Workshop

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara de exceptie facuta de catre Maestrul Ioan Florescu, Executive Chef Restaurant Belvedere, in cadrul evenimentului Taste Ambassadors 2016. Nu uitati ca intre 30-31 Mai 2017 Taste Ambassadors revine cu o noua editie. http://www.tas
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara de exceptie facuta de catre Maestrul Ioan Florescu, Executive Chef Restaurant Belvedere, in cadrul evenimentului Taste Ambassadors 2016. Nu uitati ca intre 30-31 Mai 2017 Taste Ambassadors revine cu o noua editie. http://www.tas

Chefs Network - Romania
Demonstratie culinara - Chef Joseph Hadad
Desert cu trabuc de foi.
TASTE AMBASSADORS 2016
00:00
Redă videoclipul

Demonstratie culinara - Chef Joseph Hadad Desert cu trabuc de foi. TASTE AMBASSADORS 2016

Chefs Network - Romania
Demonstratie culinara - Chef Nico Lontras
Taste Ambassadors 2016
00:00
Redă videoclipul

Demonstratie culinara - Chef Nico Lontras Taste Ambassadors 2016

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara facuta de catre Chef Mocan Emanuel la Ta...
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara facuta de catre Chef Mocan Emanuel la Ta...

Chefs Network - Romania
The Recipe, Sezonul I, Ep. 2
00:00
Redă videoclipul

The Recipe, Sezonul I, Ep. 2

Chefs Network - Romania
© Top Hospitality
bottom of page