Profesionistii echipei nationale de bucatari.
- ANBCT
- 7 feb. 2020
- 4 min de citit

Chef Dragos BERCEA (Capitan)
„Dupa 8 ani, ne-am luat inima in dinti si am decis ca e timpul sa ne reprezentam tara asa cum se cuvine la aceasta competitie pentru ca avem ce demonstra. Si, trebuie sa stiti ca vom reprezenta Romania cu mandrie si atitudine la Olimpiada de la Stuttgart. Vom da tot ce avem noi mai bun pentru ca numele tarii noastre sa ramana bine intiparit cel putin pe buzele juratilor”.
Dragos Bercea are 13 ani de experienta in arta culinara. Este in prezent Executive-Chef la Cabana Vanatorilor
Chef Marian ZANCIANU

„Imi place sa gatesc cu orice tip de ingrediente, insa daca ar trebui sa aleg, carnea de vita este ingredientul care m-a ajutat sa creez cele mai uimitoare si rafinate preparate, mai ales in contextul evenimentelor de fine dining. Este un tip de carne cu care poti cuceri o gama larga de consumatori, in functie de calitatea si de provenienta acesteia, bineinteles. (…) atunci cand faci parte din echipa care reprezinta cultura gastronomica a tarii tale, devii constient ca aceasta va fi evaluata prin prisma rezultatelor obtinute in urma efortului depus la nivel nu doar individual, cat mai ales de echipa, iar aceasta este cea mai buna motivatie a noastra la Olimpiada Gastronomica.”
Marian Zancianu are 11 ani de experienta in arta culinara. In prezent este Executive-Chef la Little Texas (Iasi)

Chef Laurentiu HAIRADIN
„Am invatat pe pielea mea ca pasiunea vine muncind. Asa ca daca la inceput nu m-a atras aceasta meserie, in timp am descoperit ca este lucrul pe care vreau sa-l profesez la cel mai inalt nivel. Iar participarea mea la acest concurs este pentru mine ca un vis devenit realitate. Mi-am dorit dintotdeauna sa ajung sa ma simt pregatit pentru o astfel de competitie: sa-mi reprezint tara la Olimpiada Gastronomica din Germania. Si a sosit timpul”
Laurentiu Hairadin are 15 ani de experienta in arta culinara. In prezent este Executive-Chef la Restaurantul Gargantua

Master Pastry Chef Flavian DOBRE
„Am participat la multe competitii inernationale si va spun cu mana pe inima ca sunt multe echipe de bucatari din afara care recunosc ca se tem de prestatia Romaniei la aceasta competitie, pentru ca in opinia acestora, bucatarii romani sunt talentati. Este sansa noastra de a arata lumii ca, inca o data Romania nu va face doar un act de prezenta, ci este si va ramane un concurent de temut.”
Flavian Dobre are 7 ani de experienta pe zona de cofetarie/patiserie. Aceasta activeaza ca Pastry Chef Cofetaria Kandel.

Chef Marinica BEJENARU
„Imi plac provocarile, iar aceasta participare la Olimpiada reprezinta pentru noi, toti un pas foarte important. Romania trebuie sa fie prezenta acolo, pentru ca are cu ce sa se prezinte: avem printre cele mai gustoase bucatarii din lume. Iar cel mai mare atu al nostru este faptul ca toti colegii mei au gust…la mancare. Abia asteptam sa ne „exprimam” gastronomic”.
Marinica Bejenaru are 12 ani de experienta in arta culinara. Iar cand nu este in ring (acesta este si sportiv de performanta) este Executive-Chef la Casa din Bran
Chef Daniel NISTOR

„Pentru gastronomia romaneasca, participarea la Olimpiada de la Stuttgart reprezinta inca un pas inainte pentru noi, toti bucatarii, inca o posibilitate de a ne face remarcata tara si mai ales gastronomia proprie. Si de ce nu, speram sa fie inceputul participarii la cat mai multe competitii internationale si pe viitor, pentru noi echipa nationala si pentru toti cei care vor avea curaj sa isi arate in primul rand, pasiunea. Cand vorbim de o competitie, toata lumea se gandeste la renume! Da, nu putem nega, un pic de renume nu strica nimanui, insa principala motivatie este ca doar prin acest tip de provocari putem sa ne fortam limitele pentru a evolua!”
Daniel Nistor are 15 ani de experienta in arta culinara. In prezent este Executive-Chef la Restaurantul Bloom (Brasov)

Chef Irinel EPARU
„Participarea la aceasta competitive este foarte importanta, pentru fiecare dintre noi. Pana la urma, toate concursurile sunt importante pentru dezvoltarea individuala, deoarece nu ai cum sa participi la astfel de competitii fara sa te intorci cu plus de experienta. La Olimpiada din Germania, principalul nostru atu este ca toate retetele au ca element fundamental: gustul. Si, mai avem un avantaj: in aceasta echipa primeaza comunicarea si respectul reciproc”.
Irinel Eparu are 17 ani de experienta in bucatariile restaurantelor. In prezent este Executive-Chef la Hosteria Toscana (Ploiesti)

Chef Alin BARABANCEA
„Participarea la aceasta olimpiada este foarte benefica pentru restaurante, deoarece din astfel de competitii se da tonul in gastonomie, de aici apar noile trenduri. Daca iesim putin din rutina si daca privim in afara, toate tehnicile noi, produsele noi au fost prezentate prima oara la astfel de concursuri. Romania nu a mai concurat la aceasta Olimpiada din 2012, de 8 ani; asa ca avem mari sperante, pentru ca tara noastra are multi maestrii in arta culinara si este cazul sa aratam ceea ce putem face. „Romania in farfurie” – este felul de baza cu care vrem sa impresionam juriul”.
Alin Barabancea are 12 ani de experienta in arta culinara. Este Executive-Chef la Restaurantul Allucinante (Bucuresti)

Chef Bogdan COZMA
„Participarea noastra la aceasta competitie conteaza foarte mult pentru gastronomia romaneasca. Avem insa nevoie sa fim sustinuti, in special de autoritati care sunt destul de dezinteresate in promovarea tarii prin prisma acestei nise. Am lucrat si in Anglia si acolo, noi, romanii avem reputatia angajatilor care lucreaza mult, dar ineficient. Imi doresc mult sa schimb aceasta idee, impreuna sa o schimbam: Romania ofera CALITATE, nu cantitate”.
Bogdan Cozma are 9 ani de experienta in arta culinara. In prezent este Executive-Chef la Restaurantul Dor
댓글