Conferința Națională a Bucătarilor și Cofetarilor din România ediția a II-a 2019
- Adrian Neag
- 3 nov. 2019
- 3 min de citit
Actualizată în: 29 ian. 2020
Organizată în cadrul evenimentelor de la INDAGRA FOOD & CARNEXPO 2019 , cel mai mare târg de profil pentru industria alimentară din sud-estul Europei, de către reprezentanța ANBCT SUD, prin director regional Laurențiu Mâță, Conferința Națională a Bucătarilor și Cofetarilor din România, aflată la cea de a II-a ediție, a reunit peste 150 de reprezentanți ai breslei din România și străinătate.
Conferința a fost onorată cu prezența de delegația Asociației Naționale a Bucătarilor din Republica Moldova, condusă de chef Elena Ciobanu, reprezentanța România a FIC - Federația Italiană de Bucătari, prin Enza Barbaro si Giovanni Baldantoni, membrii ai Asociației Disciples Escoffier din România, conduși de președinte Ștefan Oprea, Institutul Culinar Disciples Escoffier , prin lector Ciprian Nicolescu.
Lucrările conferinței au fost moderate de Paul Siserman, director regional Transilvania al ANBCT România, alături de președintele ANBCT România, Ștefan Bercea.


După prezentarea activității ANBCT România din anul 2019, panelul de discuții cu tema Educația culinară în România 2019 a adus în fața celor prezenți reprezentanți ai Institutului Culinar Disciples Escoffier, Horeca School, ICEP School și Flavian Dobre Academy.
Speakerii au trebuit să răspundă la întrebări de maximă importanță pentru gastronomia românească: Cum putem atrage mai mulți aplicanți către meseriile din gastronomie, Cum vedem evoluția segmentului gastro-educațional pe termen scurt și mediu în România.
Un moment emoționant de la finalul acestui panel a fost acordarea de către Asociația Disciples Escoffier România a titlului de membru de onoare și discipol Escoffier lui Chef Dumitru Burtea, președintele de onoare a ANBCT România, membru de onoare ad-vitam al asociației mondiale WorldChefs. De asemenea, a fost parafat protocolul de colaborare dintre Asociația Disciples Escoffier România și Asociația Națională a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism din România.


Finalul Conferinței Naționale a fost marcat de prezentarea oficială a echipei naționale de seniori care va reprezenta România la cea mai importantă competiție gastronomică din lume, Olimpiada Mondială de Gastronomie IKA 2020, eveniment care va avea loc la Stuttgart - Germania în perioada 14-19 februarie 2020.
Cei care vor reprezenta România la probele de seniori sunt: Daniel Nistor, Laurențiu Hairadin, Alin Barabancea, Dragoș Bercea, Bogdan Cozma, Marinică Bejenaru, Marian Zancianu, Irinel Eparu, Alexandru Chitic și Flavian Dobre. Echipele olimpice vor fi antrenate de Lady Chef Cornelia, Chef Ioan Florescu și Chef Ciprian Nicolescu.

Drept recompensă pentru eforturile lor în lupta pentru medaliile olimpice, Chef Ciprian Nicolescu, in calitate de lector al Institutului Culinar Disciples Escoffier, a oferit membrilor echipei de seniori participarea gratuită la cursul nivel intermediar II în cadrul institutului în 2020.
A fost anunțată și componeța echipei naționale de juniori care va fi prezentată oficial într-un eveniment ulterior : Emanuel Mocan - căpitan de echipă, Dadiana Munteanu, Alin Vădean, Mihai Dragomir, Ștefan Alexandru și Paul Antohi. Pentru antrenamentele echipei de juniori a fost pusa la dispozitie gratuit laboratorul Horeca School de către dna. Cristina Van Der Schaaf, coordonatoarea acestei școli.
Un alt moment emoționant a fost acordarea de diplome de recunoaștere a implicării în reușita acțiunilor profesionale în promovarea artei culinare și gastronomiei și formarea tinerei generații de bucătari , din partea Asociației Naționale a Bucătarilor din Republica Moldova, prin președinte Elena Ciobanu lui Cornelia Babcenco - Republica Moldova, Cornelia Ghișoi, Dumitru Burtea, Ștefan Bercea, Paul Siserman, Adrian Neag, Enza Barbaro și Giovanni Baldantoni.




Interesul manifestat pentru susținerea gastronomiei românești a fost exprimat prin acceptarea sprijinului material și financiar de către 17 mari companii prezente la INDAGRA FOOD & CARNEXPO pentru participarea echipelor naționale de seniori și juniori la Olimpiada Mondială de Gastronomie 2020. Multumim pe această cale directorului general CARNEXPO , Eugen Capra, pentru sprijinul acordat și încrederea că împreună, gastronomia și industria cărnii din România , putem conlucra pentru a dovedi și promova calitatea produselor românești. De altfel, acesta a fost și mesajul adresat de Marian Cuzdrioreanu participanților la conferința națională : „Susțineți economia românească, cumparați produse românești!”.
Ediția a II-a a Conferinței Națională a Bucătarilor și Cofetarilor din România s-a încheiat prin prezentarea de către Adrian Neag, project manager al ANBCT România, a proiectelor asociației naționale pentru anul 2020 : participarea la Olimpiada Mondială de Gastronomie din februarie 2020, continuarea cursurilor și a workshopurilor organizate pentru membrii asociației, demararea proiectului „Să ne cunoaștem producătorii din România” - proiect in parteneriat cu CARNEXPO, participarea la CARNEXPO Grill în luna iunie 2020, organizarea în colaborare cu CARNEXPO România și cu sprijinul ADDOR Events a competiției naționale „Cupei României în Artă Culinară” - secțiuni Bucătărie rece și caldă, Cofetarie, Ciocolaterie, Patiserie și Brutărie, în cadrul târgului-expoziție INDAGRA FOOD & CARNEXPO 2020.

Comments