top of page
banner UFC.png
banner.png
348824527_215552291260607_6553731018223536286_n.jpg

Incepe a XII-a ediție a competiției Selgros „Arena Bucătarilor”

  • Poza scriitorului: ANBCT
    ANBCT
  • 15 nov. 2022
  • 3 min de citit


A XII-a ediție a competiției Arena Bucătarilor: 24 de concurenți se confruntă pe 16 și 17 noiembrie pentru un loc pe podiumul gastronomiei românești și premii în valoare de peste 50.000 de euro

Brașov, 14 noiembrie 2022 – 24 de concurenți se vor lupta miercuri, 16 noiembrie, și joi, 17 noiembrie, pentru un loc pe podiumul gastronomiei românești în cadrul celei de a XII-a ediții a competiției Arena Bucătarilor, organizată de către Selgros Cash & Carry. Considerată un etalon al profesionalismului și al excelenței în arta culinară, competiția se adresează bucătarilor care reprezintă unități gastronomice, dar și juniorilor care urmează o formă de învățământ cu profil gastronomic. Atât competiția, cât și gala de premiere vor fi transmise live și vor putea fi urmărite pe pagina de Facebook Selgros România. Îi invităm pe toți profesioniștii și pasionații de bunătățuri să ni se alăture virtual, pe pagina de Facebook Selgros România, în zilele de 16 și 17 noiembrie, pentru cea de-a XII-a ediție a celebrului concurs Arena Bucătarilor – semifinale, finale și gală de premiere. Ne bucurăm să reluăm această competiție după doi ani de pauză și să sărbătorim din nou împreună pasiunea pentru gastronomie. Selgros rămâne un partener de încredere al HoReCa, oferind un sortiment unic atât prin diversitate, cât și prin calitate, la care se adaugă servicii la cele mai înalte standarde, dar și numeroase inițiative de educație dedicate profesioniștilor și pasionaților”, a declarat Robert Hellwagner, CEO Selgros România.

A XII-a ediție a concursului Arena Bucătarilor va fi jurizată de nume importante din lumea gastronomică, maeștri în arta culinară:

  • MAC. Cornelia Ghișoi

  • MAC. Ioan Florescu

  • MAC. Jakob Hausmann

  • Chef Emanuel Mocan

  • Chef Ciprian Nicolescu

  • Chef Cristian Dumitru

  • Chef Victor Melian

Opt dintre acestia sunt membri ANBCT Romania, un motiv de mandrie pentru asociatia noastra. 16 seniori își vor disputa miercuri, 16 noiembrie, unul dintre cele opt locuri în marea finală care va avea loc joi, 17 noiembrie, începând cu ora 14:00. Toți cei opt finaliști vor primi diplome de participare și premii speciale din partea partenerilor. În funcție de punctajul oferit, Selgros oferă 100.000 de lei pentru primul clasat, 35.000 de lei pentru ocupantul locului al II-lea și 25.000 de lei pentru locul al III-lea. Restul finaliștilor vor primi câte 2.000 de lei sub formă de disponibil pe cardul Selgros. Cei clasați pe ultimele opt locuri în cadrul semifinalei vor primi câte 1.000 de lei sub formă de disponibil pe cardul Selgros din partea retailerului și alte premii din partea partenerilor. Semifinaliștii sunt:

  • Bălu Brian Andreas - Vinto - Gastro Wine Bar, Timișoara

  • Bejenaru Vasilică-Marinică - Caru' cu Bere, București

  • Ciobanu Florin Iulian - Restaurant Muntele Rece, Brașov

  • Cobuț Răzvan-Gabriel - Restaurant Daide, Roman

  • Crișan Mihai - Hotel Golden Tulip Ana Dome, Cluj-Napoca

  • Dadiana Munteanu - Restaurant Epoca Bella, Cluj-Napoca

  • Dragomir Mihai - Atic, Constanța

  • Eftenie Ionetecu Ilie Nicolae - Hotel Golden Tulip Ana Tower, Sibiu

  • Neamțu Laurențiu - Hotel Restaurant Aro Palace, Brașov

  • Petre Mihai Robert - Addiction the Ranch, Brașov

  • Pușcaș Virgil Ilie - Restaurant Epoca Bella, Cluj-Napoca

  • Revesz Florin - L'atelier Relais and Chateaux, București

  • Roșu Sebastian Constantin - Pensiunea Floarea-Soarelui, Smida (Cluj)

  • Stanciu Adrian Constantin - Restaurant Belvedere, Brașov

  • Vădean Alin Viorel - Horeca Culinary School, Dej

  • Vreme Alexandru - Bistro Couchette, Brașov.

Opt juniori își vor demonstra talentul și abilitățile în cadrul finalei care va avea loc joi, 17 noiembrie, începând cu ora 9:00. Fiecare dintre ei va primi o diplomă de participare și premii speciale din partea Selgros și a partenerilor săi. În funcție de punctajul obținut, Selgros va oferi 50.000 lei pentru câștigătorul locului I, 15.000 de lei pentru locul al II-lea și 10.000 de lei pentru locul al III-lea. Următorii cinci clasați vor fi răsplătiți și ei cu câte 2.000 de lei sub formă de disponibil pe cardul Selgros. Lista juniorilor finaliști este:

  • Adam Filip - Restaurant Belvedere, Brașov,

  • Antohi Paul-Andrei - Restaurant Transilvania, Brașov,

  • Ipate Andrei - Soft&Grace, Iași,

  • Nechita Răzvan Gabriel - Restaurant Royal Garden, Bacău,

  • Pantia Paula Alexandra - Restaurant La Strada Bistronomie, Brașov,

  • Petrache Lavinia Ionela - Liceul Tehnologic Economic de Turism, Iași,

  • Prediger Corneliu-Luca - Horeca Culinary School, București

  • Toader David - Restaurant Solay, Oradea.

Limita de vârstă la această categorie este 20 de ani împliniți la momentul înscrierii în concurs. Competiția Arena Bucătarilor este organizată și găzduită de către Selgros începând cu anul 2010 și reprezintă șansa profesioniștilor de a se afirma, de a-și testa limitele și de a se face remarcați în industria gastronomiei românești. Anul trecut, Selgros a decis să adapteze formatul celebrului concurs la contextul pandemic, organizând o acțiune de responsabilitate socială prin care au fost donate peste 2.000 de meniuri gătite de maeștri culinari de renume către persoane și familii aflate în dificultate din județul Brașov.

Comments


© ANBCT Romania 1971 - 2024
  • Facebook ANBTC
  • LinkedIn ANBCT
  • Instagram ANBCT
  • YouTube ANBCT
bottom of page