Raport de activitate pentru anul 2016
- Laurenţiu Mâță
- 31 dec. 2016
- 9 min de citit
Actualizată în: 23 dec. 2021
Asociaţia Națională a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism ANBCT România a obţinut personalitate juridică in anul 1971, este condusa de Maestrul Bucatar Ștefan Bercea – presedinte din anul 2010 si este sustinuta de o echipa de voluntari entuziasti si seriosi, fara de care activitatea nu ar putea sa se desfasoare.
Asociaţia Națională a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism ANBCT România contribuie la mobilizarea principalilor actori locali și naționali în beneficiul activității gastronomice din România. În acest sens, Asociaţia construieşte relaţii de succes între organizaţiile non-profit, companii şi cetăţeni, astfel încât să se sprijine reciproc şi să lucreze împreună pentru o comunitate gastronomică,cât mai înfloritoare, sanatoasa, performanta si mai buna.
Direcţii Strategice 2016-2020:
1. Iniţierea de acţiuni / evenimente cu tematică pentru cunoaşterea şi promovarea sectorului gastronomic;
2. Colaborarea cu instituţii, asociaţii, societăţi comerciale, unităţi de învăţământ, precum şi cu alte organizaţii sau persoane fizice în vederea optimizării activităţii gastronomice româneşti;
3. Cresterea gradului de constientizare a populatiei cu privire la o alimentatie sanatoasa, corelata cu costuri corecte ale alimentatiei;
4. Acordarea de consultanţă şi asistenţă tehnică de specialitate la cererea agenţilor economici din ţară în vederea înfiinţării, reprofilării, tehnologizării, clasificării şi reclasificării unităţilor din domeniul turistic şi gastronomic;
5. Sprijinirea membrilor asociaţiei prin:
- susţinerea de cursuri de formare, perfecţionare şi specializare
- încurajarea tinerilor bucătari în vederea dezvoltării abilităţilor profesionale prin diverse activităţi atent monitorizate
- informarea permanentă a bucătarilor din România cu ştiri şi informaţii referitoare la sectorul gastronomic prin publicaţii scrise, sesiuni de comunicare, congrese;
6. Organizarea şi coordonarea echipelor concurente de bucătari:
- organizarea de cursuri pentru pregătirea concurenţilor
- organizarea de selecţii şi preselecţii pentru membrii echipelor
- recrutarea de resurse umane pentru Echipele Naționale și Olimpice (concurente), atât din interiorul Asociaţiei, cât şi din afara acesteia în vederea selectării managerului, antrenorului, PR Managerului, echipei tehnice, care vor însoţi Echipele Naționale și Olimpice (concurente) - organizarea Echipelor Naționale și Olimpice în funcţie de regulamentele internaţionale impuse de organizatorii competiţiilor mondiale
Obiective Strategice 2016-2020:
1. Redactarea de proiecte viabile pentru perfecţionarea resurselor umane, tehnologizarea unităţilor de lucru şi alinierea la cerinţele comunitare;
2. Încheierea de parteneriate cu autorităţile statului şi a altor reprezentanţi ai societăţii civile, pentru stabilirea direcţiilor, conceptelor şi actelor normative de interes pentru educaţia, cercetarea şi dezvoltarea turismului şi a gastronomiei regionale, prin participarea la implementarea de standarde şi proceduri de lucru moderne, precum şi a normelor de lucru;
3. Sprijinirea transformării sistemelor de educaţie, formare profesională şi cercetare în sisteme performante, compatibile cu cele internaţionale;
4.Organizarea sau, după caz, sprijinirea organizării de către agenţii economici a unor acţiuni gastronomice, în urma semnării unui contract de parteneriat sau colaborare, cum ar fi: concursuri profesionale, expoziţii, schimburi de experienţă, conferinţe, simpozioane;
5.Realizarea de materiale de informare pentru bucătarii profesionisti si amatori: reviste de specialitate, filme, pliante, albume, afişe;
6.Înfiinţarea de centre de învaţămant, formare şi pregătire pentru tineret;
7.Organizarea de delegaţii oficiale care să participe la evenimente internaţionale;
8.Organizarea de echipe pentru evaluare formate din profesionişti care să participe la evenimente tip competiţie;
Asociaţia are urmatoarele categorii de personal:
Membrii: 448 .
Voluntari: peste 300 persoane.
Colaboratori, parteneri si sponsori: peste 150 persoane fizice și juridice.
Pe parcursul anului 2016, Asociaţia Națională a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism ANBCT România a desfăşurat activităţi in Bucuresti, Ilfov si in alte 10 judete din Romania, a continuat şi dezvoltat parteneriate cu diverse organizaţii şi instituţii, a participat la programe de dezvoltare organizaţională derulate de patronatul din industria ospitalieră , a participat la competiții naționale și internaționale de prestigiu.
La sfârsitul anului pentru care se face raportarea, s-a realizat imbunatatirea promovarii asociatiei pe pagina de web a asociatiei . Tot pentru promovarea si mediatizarea activitatii
ONG-lui s-au realizat afise și pliante. Pentru o cat mai buna identificare a nevoilor comunității, s-au facut cursuri de formare profesionala pentru beneficiarii asociatiei.
PROIECTE ŞI EVENIMENTE 2016 :
1.Olimpiada Young Chefs India 2016 - editia a 2-a
A fost un eveniment grandios cu 51 de participanți din toată lumea, desfășurat în patru orașe mari, demarat în ziua aniversării a 67 de ani de Republică și organizat de Institutul Internațional de Hotel Management și Ministerul Turismului. Organizare exemplara un model de la care avem de învățat - branșa turismului indian fiind cea care a creat unul din cele mai cunoscute sloganuri de promovare a țării și îl și susțin faptic – Incredible India. La sfârșitul anului 2015, atât American Hotel Academy din Brașov cât și Chef Cezar Munteanu - membru ANBCT România, personal au primit invitația la concurs. Chef Munteanu, în spiritul “can do” caracteristic a reacționat imediat, a găsit sponsori – Unilever și Selgros, alaturi de concurentul pe care îl propunea: student Chef Emanuel Mocan - membru ANBCT.

2.Gastropan 2016 - ediția a VIII-a Tg Mures - Partener ANBCT
Succes răsunător pentru cea de-a opta ediţie a expoziţiei internaţionale GastroPan, care s-a desfăşurat în perioada 7-9 aprilie 2016 la Târgu Mureş. Peste 20.000 de vizitatori au trecut pragul expoziţiei pentru a se conecta la ultimele noutăţi tehnologice ale pieţei, iar majoritatea celor 133 de expozanţi din 25 de ţări şi-au planificat deja să revină anul viitor cu standuri şi mai spaţioase.

Capacitatea de a reuni furnizorii de echipamente, ingrediente, ustensile şi soluţii cu producătorii, operatorii, specialiştii şi antreprenorii din domeniu a asigurat succesul expoziţiei. Vizitatorii, specialiști din domeniul panificației, cofetăriei și HoReCa, au regăsit la standuri cele mai noi şi eficiente soluţii pentru afacerile pe care le desfăşoară brutării, cofetării, patiserii, restaurante, cafenele, mori, magazine de specialitate, hoteluri, ciocolaterii, gelaterii.
La concursul de gastronomie, membrii ANBCT au obtinut numeroase premii:
Secţiunea Cofetărie
Tort (Tortul Anului – GastroPan 2016)
Locul III: Robu Lavinia – Cofetăria BomBo-Mekapat Srl., Braşov
Premiu de excelenţă: Popescu Nicoleta Alexandra – Hotel Belvedere, Braşov
Menţiune:
Popa Călin – Hotel Belvedere, Braşov
Gido Silviu – Hotel Belvedere, Braşov
Gavrila Angela – Poem Caffe, Brăila
Ghenea Valerica –Poem Caffe, Brăila
Creație artistică în pastă de zahăr
Premiu de excelenţă:
Minai Ecaterina - Poem Caffe, Brăila
Menţiune:
Militaru Nicoleta – Poem Caffe, Brăila
Alina Nuta – Cofetăria BomBo, Braşov
Robu Lavinia – Cofetăria BomBo, Braşov
Secţiunea Gastronomie
Platouri culinare reci
Locul I (individual): Ciutacu Gheorghe - Restaurant Rosettya - București
Locul I (echipă): Hotel Belvedere - Brașov
Locul II (echipă): Casa Boierului din Deal - Buzău
3.Bocuse D”Or Europe - mai 2016 Budapesta
Bocuse d’Or este poate cel mai prestigios concurs culinar din lume, un campionat bienal al Chef-ilor din 24 de țări. Prima ediție a avut loc în 1987 la Lyon, dezvoltându-se din expoziția deja prestigioasă SIRHA la propunerea lui Paul Bocuse; lui i-a venit ideea de a organiza un concurs în cadrul acestui eveniment, în care în fața unui public, Chef-ii să se poată desfășura că în propriile bucătării. Asta a făcut diferența la momentul respectiv, pozitionându-l ca unicul eveniment cu live cooking performance din lume. Paul Bocuse a avut viziunea unei competiții de dimensiunea olimpiadelor sportive care să adune cei mai inovatori bucătari din lume într-o întrecere de gătit de 5h 35 minute.

Bocuse d’Or Europe s-a desfășurat anul acesta la Budapesta, angrenând în organizare guvernul și autoritățile într-un program special de dezvoltare. Invitația venită pe adresa Asociației Bucătarilor și Cofetarilor-Top Hospitality au făcut posibilă participarea lui Chef Cezar Munteanu și Laurențiu Mâță – membrii ANBCT la prestigiosul eveniment. Experiența a fost fantastică, oferind participantilor ocazia de a vedea și a se inspira din organizarea fără cusur a vecinilor noștri, de a cunoaște și a discuta cu cele mai ilustre personalități din gastronomia mondială.
4.Food Revolution Day - 21 mai 2016 – a 5-a editie
Food Revolution Day, un proiect global conceput de Jamie Olivier si care isi propune educarea pentru o alimentatie sanatoasa si introducerea lectiilor de educatie alimentara si gatit ca disciplina obligatorie in toate scolile de pe glob.
Sambata, 21 mai, la Gradina Verona incepand cu orele 11:00-14:00 au gatit impreuna copii, parinti, profesori, bloggeri, chefi de renume si voluntari si au participat la lectia de gatit a lui Jamie Olivier transmisa online. S-au preparat cu “#10 ingrediente campioane la sanatate” cel putin 10 retete de gustari sanatoase #farazahar pentru scoala sau pentru micul dejun de acasa: patrunjel, spanac (sau frunze de salata, andive, stevie, urzici, etc), avocado, mar, castravete, ardei, miere, lactate (branzica sau iaurt), peste, seminte.
Impreuna, parinti si copii, am invatat despre importanta legumelor si fructelor in alimentatia zilnica, iar evenimentul s-a incheiat cu un concurs de creativitate si premierea participantilor de catre juriul format din partenerii evenimentului.
Sustinem astfel mesajul lui Jamie Olivier "Dorinta mea este de a crea o miscare puternica, durabila, de a educa fiecare copil despre obiceiurile alimentare sanatoase, de a inspira familiile sa gateasca din nou si de a incuraja oamenii de pretutindeni sa lupte impotriva obezitatii."
5.Gourmet Festival - 3-5 iunie 2016 in parteneriat cu ABCP - Top Hospitality
Au fost trei zile de sarbatoare pentru pasionatii de ambele parti ale bucatariei - “foodies” si profesionisti deopotriva. Aproximativ 60 de restaurante, bistro-uri, cofetarii, berarii si crame au facut din zona de drive-in Baneasa cel mai mare festival de mancare de la noi. “Gourmet Festival” a fost la prima editie si deja scrie istorie in lumea asta fascinanta si in plina dezvoltare a gastronomiei din Romania.

Dincolo de implicarea catorva din localurile noastre preferate din Bucuresti ale caror bucatarii sunt conduse de membrii ai asociatiei, am fost parteneri in zona de Live Cooking Arena powered by Electrolux. Astfel, in fiecare zi, cate trei membri ai ANBCT au tinut demonstratii in cortul destinat mai degraba partii educationale a acestui univers culinar.
6.Olimpiada Culinara Erfurt - Germania 21-25 octombrie 2016
Aceasta editie reprezinta cea mai bună performanță a echipelor din România in cadrul participarilor la Olimpiadei Culinare de la Erfurt: 1 medalie de aur, 3 medalii de argint, 3 medalii de bronz si 2 mențiuni.
Echipe Regionale:
Medalie de aur - Culinary Art - Echipa Belvedere Brasov
Medalie de argint - Pastry Art - Echipa Belvedere Brasov
Medalie de bronz - Culinary Art - Echipa Delice Campina (Update! Multumim Hripca Irina) ∙ Medalie de bronz - Pastry Art - Echipa Delice Campina
Medalie de bronz pentru cei - Pastry Art - Echipa "Casa Boierului din Deal" ∙ Mentiune - Culinary Art - Echipa "Casa Boierului din Deal"
Participanti individuali:
Corradi Chef Alessandro – 1 mențiune la Culinary Art, ,
Bratescu Daniel - ( Echipa "Casa Boierului din Deal" ) 1 medalie de argint la Pastry Artistic,
Vera Maxim - ( Echipa "Casa Boierului din Deal" ) 1 medalie bronz la Pastry Art ∙ Alexandru Chitic ( Echipa Delice Campina ) - 1 medalie de argint la Pastry Art.
Olimpiada Culinara, cunoscuta si sub numele de Internationale Kochkunst Ausstellung, sau IKA, are loc o data la patru ani, incepand cu 1896 si este una din cele mai importante manifestari gastronomice la nivel mondial. Timp de patru zile, orasul Erfurt devine o adevarata Mecca a gastronomiei, un restaurant de dimensiuni impresionante, unde peste 2000 de Chef-i din peste 50 de tari, concureaza pe mai multe categorii: bucatarie calda, bucatarie rece, cofetarie, patiserie, arta decorativa din fructe si legume.
Inca de la prima editie, Olimpiada Culinara s-a dovedit a angrena atata lume, energie si creativitate incat a devenit “trendsetter” culinar global. Numarul de participanti la concurs dar si de vizitatori este in crestere cu fiecare editie, in 2012 gazduind peste 24.000 de “turisti” iar aceasta este o confirmare a importantei si permanentei expansiuni a acestui eveniment.
Romania a acaparat podiumul la Olimpiada Culinară ERFURT 2016. Echipele Belvedere Brașov și Delice-Câmpina au intrat în concurs în cea de-a doua zi a olimpiadei. Medalia de aur a fost câștigată de Echipa Belvedere Brașov, care a obținut și o medalie de argint la categoria Patiserie. Echipa Delice-Câmpina a obținut medalia de bronz. În cea de-a treia zi a Olimpiadei, echipa din Câmpina, condusă de Carmela Dragomir, a câștigat și o medalie de argint. Alexandru Chitic, reprezentantul echipei, a realizat o piesă din ciocolată intitulată ”The Music of Pirates”. Aflată la prima competiție internațională, Casa Boierului din Deal a obținut un merituos loc 3 și medalie de bronz la categoria Patiserie și mențiune la Artă Culinară.
Membrii echipelor:
∙ Belvedere Brasov - liderul echipei, Chef Ioan Florescu, Lady Chef Ghisoi Cornelia, Paul Holhoș, Simona Preda, Toma Gabriela și Daniel Buzea;
∙ Delice Campina - lidera echipei Carmela Dragomir, Hriapca Irina, Petronela Ciubotaru, Liviu Preda și Alexandru Chitic.
∙ Casa Boierului din Deal - lidera echipei Lungu Cerasela, Kenan İnci, Gabi Kiki, Vera Maxim, Ecaterina Perfil, Mocanu Laura, Bratescu Daniel
7.Conferința pe tema risipei alimentare - 22 noiembrie 2016 Novotel Bucuresti In calitate de speakeri, membrii ANBCT Laurențiu Mâță și Stefan Bercea au sustinut sesiuni de informare cu privire la demersurile facute, alaturi de organizatori pentru promovarea legii risipei alimentare.
8.Marea Unire a Bucătarilor - 1 Decembrie 2016 - Alba Iulia
Zece mii de porții de iahnie de fasole cu cârnat, pregătită de Liviu Bosnea alaturi de 20 de chefi după o rețetă culeasă din bucătăria veche țărănească, aromatizată cu "Parfum de Alba Iulia", au fost împărțite în Orașul Marii Uniri de Ziua Națională.

Mâncarea a fost pregătită într-un ceaun imens, cel mai mare din Romania, pus la dispozitie de catre Liviu Bosnea, dar şi în ceaune mai mici, iar apoi porţiile de mâncare au fost servite celor 10.000 de participanţi la manifestările de la Alba Iulia dedicate Zilei Naţionale.
Printre chefii care au preparat mâncarea se numără Petru Scalestchi, din Republica Moldova, bucătar personal al Ambasadorului SUA la Chișinău, Cosmin Toma, din Alba Iulia, Adrian Neag din Fagaras, precum și bucătari de la diverse restaurante din Focșani, Galați, Pitești, Sibiu, Tulcea, dar si bucatari romani stabiliti in Statele Unite si Anglia.
Presedinte
Ștefan Bercea
Comments