top of page
banner UFC.png
banner.png
348824527_215552291260607_6553731018223536286_n.jpg

The Big Cooking Contest FAFGA 2010

  • Poza scriitorului: ANBCT
    ANBCT
  • 22 sept. 2010
  • 2 min de citit

În cadrul Expoziţiei FAFGA 2010 a avut loc Concursul Internaţional de Gătit, pentru juniori până în 25 de ani, “THE BIG COOKING CONTEST”. Au participat un număr de 32 de echipe, din toate colţurile lumii, a câte 2 persoane fiecare, printre care şi echipa României reprezentată de Dragoş Bercea şi Istvan Vajda.

Evenimentul a început pe 13 septembrie, câte 2 echipe gătind concomitant, fiecare la una din cele două bucătării complet echipate de către organizatori. Provocarea a constat în a pregăti, în termen de o jumătate de oră, un fel principal din produse cu specific tirolez. Concurenţii nu au avut nici o informaţie anterioară despre ingredientele cu care urmau să gătească, dar au avut 5 minute, înainte de concurs să verifice bucătăria şi să observe ce ingrediente auxiliare au la îndemână. În coşul surpriză echipa României a primit file de somon, doi păstrăvi întregi, spanac proaspăt şi roşii. Având aceste materiale prime şi adăugând mălai, brânză,


Fafga este cel mai important târg comercial de alimentaţie publică şi turism, din vestul Austriei. Expoziţia se desfăşoară în cea mai dezvoltată regiune turistică a ţării şi în una dintre regiunile turistice europene importante.


În fiecare an FAFGA atrage din ce în ce mai mulţi vizitatori, din diferite părţi ale Austriei, precum şi din alte ţări, în principal din Italia, Germania şi Elveţia. În anul 2010 târgul a atras mai mult de 14000 profesionişti la Centrul Expoziţional din Innsbruck.


La expozitie există o gamă largă de bunuri şi servicii inovatoare pentru întreg segmentul HORECA.

smântână, usturoi şi sâmburi de pin, echipa a preparat Millefeuille din păstrăv şi somon cu spanac şi polenta cu brânză parmezan şi sâmburi de pin alături de sos tomat cu usturoi.

Rezultatele au fost evaluate de către un juriu cu renume internaţional, prezidat de Reinhold Metz (Preşedintele WACS Europa) şi Hans Haller, câştigător al medaliei de aur şi bucătar-şef.


Cele mai bune opt echipe s-au calificat în semifinale şi în finală. Criteriile pe baza cărora s-a judecat se bazează pe liniile directoare ale Asociaţiei Mondiale a Bucătarilor Societăţilor (WACS)!


Spectatorii au avut un număr de 120 de locuri special amenajate pentru a putea viziona acest concurs.


Programul evenimentului:

Luni şi marţi, 13 şi 14.09: calificare

Miercuri, 15.09 : semifinale şi finală, urmată de un eveniment şi distribuirea de premii


Publicul ţintă este format din arhitecti si designeri, furnizori şi producători, proprietari de restaurante si hoteluri.


Secţiunile expoziţiei:

• Restaurant şi echipamente de catering

• Produse alimentare şi băuturi

• Echipament hotel

• Mobilă

• Întreţinere

• Turism

• Serviciit Millefeuille


Comments


© ANBCT Romania 1971 - 2024
  • Facebook ANBTC
  • LinkedIn ANBCT
  • Instagram ANBCT
  • YouTube ANBCT
bottom of page